Nicaieri nu-i ca acasa

Desi sunt in Vienna de 8 luni si Bianca in Amsterdam de 4 luni, oricat ne-am fi obisnuit cu noua tara si noul stil de viata, ne este greu sa nu privim inapoi si sa nu ne copleseasca un sentiment de dor fata de Iasi. Stateam de vorba cu ea intr-o seara si, din curiozitate, am asezat pe hartie toate locurile de care ne-am atasat, toate lucrurile marunte care ne faceau viata mai frumoasa, in timpul studentiei.

• plimbarile pe vechiul Copou. Fie ele zile linistite, fie zile nebune incarcate de proiecte, licente, sesiune – Copoul era intotdeauana acolo, oferindu-ne un colt de liniste si ragaz pentru meditatie;
• cofetaria Bianca de pe Independentei;
• piesele din Sala Studio al Teatrului National – Cerere in Casatorie, Harold si Maude;
• mancarea de la cantina – mi-e dor de ciorba de legume si de parjoalele moldovenesti;
• linistea din cafeneaua Sage, din Fundatie, laptele cu scortisoara, ceaiul de fructe. Daca nu mergeam impreuna cu Bianca, atunci aveam brainstorming cu amicii din AIESEC. Sau ne intalneam cu vechi prieteni si stateam la povesti.
• in ciuda aglomeratiei si a fumului de gratare, ne placea la nebunie sa bem un vin fiert de Sarbatorile Iasului, in fata Halei Centrale;
• saorma la lipie, de la Warda, mancata in fata Facultatii de Medicina;
• patinoarul de pe Bucium. Iarna trecuta mi-am luat cea mai strasnica tranta, de la copilarie incoace.
• adunarile din Corso, cu dragii nostri colegi de master.

In decembrie ne intoarcem acasa pentru Craciun. Nu cred ca voi avea destul timp incat sa le reincerc pe toate, de dragurilor vremurilor de demult, dar tot imi promit sa tragem o fuga sa bem o cafea pe Copou, sa ne reintalnim prietenii la un ceai in Sage, sa ciocnim un pahar de vin pentru vremurile frumoase ale studentiei.