Nu mă aşteptam ca Spania să aibă atât de mulţi suporteri în Viena. Incluzând şi adolescenţii de origini asiatice, cu obrajii mânjiţi în culorile galben-roşii, strigând “Viva Espana!”.

Or fi fost din Coreea de Nord, care a încasat-o în stil mare de la portughezi; spaniolii i-au răzbunat, eliminând Portugalia în optimi, de unde şi admiraţia manifestată.

Terasa plină de puştani, fluturând steaguri spaniole, aclamându-l pe Villa ieşit la încălzire “Villa Villa Maravilla!!” şi inchinând în gura mare declaraţii către tânăra Carbonero “Carbonerooo, casate conmigo!!!”. Apare şi o suporteră de-a Olandei, fluturând mândră o vuvuzea portocalie. Încă un flăcău mai în faţă, încurajează incursiunile lui Robben dar se opreşte, intimidat  de “shhhh”-urile scăpate printre dinţi, de către gaşca de amigos din spate. Faţă de meciul cu Brazilia în care m-am consumat mai ceva ca Maradona, în finala m-a dezamăgit portocala. Dacă la început ţineam cu Olanda, în prelungiri îmi era indiferent, vroiam să dea odată cineva un gol, să pot fugi acasă că mă terminaseră ţânţarii între timp.

Spaniolii m-au auzit.

Raid spaniol. Pasă către Iniesta. Voleu. Suc de portocale. Să înceapă fiesta!