“Aburii dimineţii ascund sătucul tăcut într-o pâclă umedă şi densă iar frunzele coboară împăcate, să acopere pământul amorţit de roua rece. Toamna, soarele nu mai bate la fel de tare dar parcă mai liniștit şi mai înţelegător decât în oricare altă perioadă a anului.”

Cred că în perioada asta îmi este cel mai tare dor de casă. Toamna, fiecare îşi are locul său. Pe mine m-aţi fi găsit de obicei hoinărind printre vii, degustând nectarul poamei coapte şi întinzându-mă printre crengi, după nucile cu miezul moale şi dulceag.

E arhicunoscută vechea zicală din popor “lumea e mică”. Îndrăznesc să spun că AIESEC o face și mai mică de-atât. De fapt, sa vă zic un mic secret. În vocabularul AIESEC nu există cuvântul “graniță”. Atât de mulți oameni faini am cunoscut de când mi-am început stagiul de Exchange în Viena încât mi-ar lua ore bune să mi-i amintesc pe toți și să îi enumăr pe o listă. Atât de mult internaționalism, atat de mulți oameni care-și dau mâna pentru prima oară și care totuși au atât de multe lucruri în comun, încât mă simt 100% îndreptățit să afirm că pentru AIESEC nu există frontiere.

Cand mi-am început internshipul m-am alăturat unui grup numeros de trainee din Ucraina, Turcia, Rusia, Cehia, Serbia și Bulgaria. Pe parcurs au mai venit și 2 trainee din Germania si Lituania.

* Vinerea trecută ne-am adunat o parte din noi într-un pub, pentru o bere și un mini-recital live a unor prieteni de-ai unor prieteni de-ai unui trainee – pe principiul friend-of-a-friend. Componența echipei, de la stanga la dreapta, în ordinea numerelor de pe tricou:

Mirjam, din Elveția, studiază în prezent în Viena și participă și la activitătile desfășurate de AIESEC Viena.

Ozge, Turcia, studiază însă în Berna și s-a alăturat LC-ului din Elveția. Am aflat că nu ințelegi o boabă din germana vorbită de elvețieni și că kebab-ul de acolo e jalnic

Ina din Ucraina, venită de curând în rândul trainee-lor din Viena

Cristoph – Germania, mare mare fan VFB Stuttgart. Din motive clare de patriotism a călcat pe orgoliul propriu și a susținut Bayern-ul în finala împotriva celor de la Internazionale. Fără prea mult succes din păcate.

Jitka –  Cehia, colegă de departament cu mine

Dorin – România, clujean, doctorand aici în Viena și pasionat de fotografie

Unde intervine distracția? Întâmplarea face ca una din colegele de apartament ale Inei, să fie din Marseille, să vorbească portugheza, italiana și … româna! Eu și Dorin eram “Say whaaat?”. Perrin a studiat un an în România, la Facultatea Babeș Bolyai din Cluj. Ce am aflat? Am aflat ca îndrăgește portugheza mai mult decât limba maternă, Clujul e un oraș superb (Dorin poate confirma) și că nu i-a fost chiar ușor sa învețe româna. După cât de bine vorbea, eu zic că se descurca de minune!

Mai târziu, Ozge, tipa din Turcia de care vă vorbeam mai sus,  s-a întâlnit cu un alt grup de tineri pe care îi cunoștea din facultate, în urma unui stagiu Erasmus în Germania. Țin minte că a fost o fază foarte amuzantă: un tip era din Brazilia insă trasăturile asiatice îl tradau. Așa am aflat că bunicii lui au plecat din Japonia și s-au stabilit în Brazilia. L-am întrebat de curiozitate: “Do you know any Japanese?” Răspuns: “Of course I know: Fujitsu, Arigato, Toyota and that’s about it!”

După toată experiența asta aveam impresia că făcusem ocolul lumii în 2 ore. Un sentiment tare frumos.

Și eu cred cu tărie următorul lucru: o parte din omul care devenim se datorează într-o mică (dar importantă) măsură și oamenilor pe care îi cunoaștem și cu care interacționăm.

Joi 22 aprilie avem avion pentru Londra. Stres dublu. Pe de o parte din cauza muncii – fiind o perioada foarte incarcata, am incercat in timp record sa imi termin toate task-urile, sa nu existe probleme in lipsa mea. De cealalta parte, Maria Sa vulcanul, cu cenusa si panica mondiala iscata, care la cel mai marunt stranut tectonic risca sa paralizeze intreg traficul din regiune si sa ne lase blocati in regatul britanic. Nu ca nu ne-ar fi convenit, insa plannerul meu era de alta parere.. si nu stiu nici Regina cat de mult timp liber avea ea la dispozitie

Luni 26 aprilie, ma trezesc ca dupa drum, ametit si cu febra musculara la picioare (mare ti-i Londra, Doamne!) si mergi la noul apartament, plateste chirie pentru urmatoarea luna, ia-ti cheile in primire si da-i mutare. Sunt multe lucruri aiurea cand vine de mutare dintr-un apartament in altul – mai ales ca e a 4-a oara intr-un interval de 1 an de zile. Asta nu se mai cheama locuit. E camping! Couch surfing! Un lucru bun insa e ca realizezi ca ai multe lucruri de care nu ai nevoie si ti-ai face un bine daca le-ai arunca/give away. Ceea ce am si facut.

Marti 27 aprilie, du-te ia-ti si ultimele maruntisuri de la vechiul apartament, pregateste-ti niste haine si fugi repede la spital ca intarzii. Ne internam, operatie de deviatie de sept – Now all the ladies freak out!!! Nu stiu daca va vine sa credeti insa stiti care a fost primul lucru pe care l-am facut cand m-au condus in salon si mi-au dat in primire patul, cu placuta cu numele meu? M-am descaltat de pantofi si asa in blugi cum eram, m-am culcat. Eram atat de obosit, ca puteau sa ma opereze pe loc, nu stiu daca as fi simtit ceva.

Miercuri 28 aprilie, operazion! Asistenta: “Is this your first general anesthesia?” Eu: “Yes!” Asistenta catre doctor: “Ehei, looks like we have a premiere in here!”. Eu, in gand: “Ok, enjoy it but try not to screw it,ok?” Nu am simtit nimic. Stiu insa ca m-am trezit groggy de la anestezie, cu o ameteala hardcore si o durere crancena de cap. Am impartit salonul cu un austriac si un tip din Filipine, cu care am vorbit mai tot timpul in engleza. Era necajit, era sub tratament si in fiecare zi ii ziceau ca “maine mergi acasa” iar in ziua urmatoare ii ziceau acelasi lucru si tot asa. Zicea “Look what a nice day outside, and I stay here. I miss my garden.”  I feel you man!

Vineri 29 aprilie m-am externat. Dupa 3 zile petrecute in pat, in liniste si pace, cand am iesit iar afara, parca eram in nuvela lui Eliade, La Tiganci. Cald, trafic, aglomeratie. Nu ma intrebati ca nu stiu cum am ajuns acasa. Spitalul e undeva in zona periferica a Vienei si a trebuit sa schimb 3 metrouri si 2 tramvaie.

Luni 02 mai am inceput iar serviciul. Lucrurile mele au ramas la fel cum le-am lasat dupa mutat, stivuite gramada intr-un colt, parca-s cadourile de sub pomul de Craciun. Sper ca in weekendul ce vine sa am timp sa imi pun camera in ordine + sa mai si invat – lunea viitoare am un examen de Marketing Research de dat.

Dupa care urmeaza Joi – public holiday. Vinerea nu e libera dar nu-i bai, mi-am luat-o eu libera. Plus weekendul de rigoare.

Voi avea 4 zile  de odihna in care voi lenevi mai ceva ca o matza pe soba.

Te asteptam pe 28 aprilie, ora 18, la Hotel Unirea, sala “Cuza” pentru a lua parte la un eveniment inedit. Echipa filmului “Eu cand vreau sa fluier, fluier” isi prezinta creatia la Iasi.

Vino si tu sa afli ce se ascunde in culisele filmului si ce au insemnat pentru invitati premiile castigate la Berlin si Franta.

Echipa: “Eu cand vreau sa fluier, fluier”

E una din dățilea acelea în care îmi pare rău că nu sunt în Iași și nu mă voi putea alătura prietenilor, pentru a merge în cinematograf. La fel de mult duc și lipsa teatrului, unde îmi formasem obiceiul/plăcerea de a merge măcar o dată la o lună jumătate.

Sper ca până în vară să pot face și eu rost de DVD. Până atunci va trebui să mă mulțumesc cu trailerul.

Vizionare plăcută!

AIESEC Iași, producătorul blockbuster-ului IASHINGTON 2008 & 2009, care a adus pe scena conferinței nume mari precum Jim Bagnola, Marius Ghenea, Mădălin Matică, Andy Szekely și mulți alții, este încântat de data aceasta să te invite la o nouă ediție a BRIO. În acest an, BRIO 2010 ia forma unei conferințe axate pe Leadership, beneficiind de prezența a 12 speakeri de renume național cum ar fi Mihai Leu, Bobby Voicu, Adrian Soare sau Radu Tudorache.

What’s in for you?

• informații actuale și insight-uri valoroase din 3 domenii de interes
• interacțiune cu reprezentanți din societatea civilă, educație și mediul de afaceri
• 100 de tineri studenți ieșeni selectați pe baza intereselor similare
• recunoașterea oficială a participării în cadrul programului

Nu vreau să răpesc prea mult din timpul tău prețios așa că hai să trecem la date concrete:

Conferința se desfășoară pe parcursul a 3 weeekend-uri iar temele sunt:

• 27-28 februarie: “Comunicarea în contextul leadershipului”
• 6-7 martie: “Antreprenoriat și leadership în Iași”
• 13-14 martie: “Cum devii un lider adevărat?”

Data limită a înscrierilor: 24 Februarie

Restul informațiilor îți stau la dispoziție pe www.brio.aieseciasi.ro

Vrei să ne recomanzi pe cineva? Poți aici

Ce-i drept, unele din reguli sunt drastice rău (renunță la electricitate și apă caldă). Ah, de fapt stai, acum mi-am dat seama de ce l-a întitulat the Cavemen Project. Admirația mea garantată, dacă va reuși să-și respecte propriile reguli impuse și să-și ducă planul la bun sfârșit. Sper să fie cu happy end ca să ne povestească și nouă cum a/i-a fost. Și mi-a dat de gândit – de câte efecte pozitive ne putem bucura, punând în practică câteva lucruri elementare din planul ambițios al lui Magor? La câte lucruri/mofturi putem renunța, dar la care nu ne gândim să renunțăm din pură simplă comoditate?

Bine, vor fi destui care vor face bășcălie vizavi de inițiativa sa, și mulți înarmați cu mișto-uri, însă eu admir proiectul său și mă bucur că l-am găsit -  de multă vreme aveam ceva similar în minte și uite că acum mi-am găsit și impulsul de a pune în practică ideile. Carevasăzică, îmi aduc și eu umila mea contribuție la sacrificiul colectiv Pentru următoarea lună:

• renunț la lift + scări rulante (cu excepția în care nu este alt mijloc de acces)
• cel puțin de 3 ori/săpt voi parcurge pe jos distanța dintre stația de metrou și birou
• renunț la cartofii prăjiți (prea minunații pommes) + McDonalds. Ah, și kebap, neapărat, că ajunsese să fie o rutină
• mai puțin timp în fața calculatorului (excelent, am început cu dreptul), mai mult citit. Old school.
• renunț în a mai accepta chitanțe, plase de plastic de care nu am neapărat nevoie + nu mai cumpăr plase de plastic când merg la cumpărături; îmi voi folosi rucsacul din dotare.
• îmi voi spăla hainele numai în modul Economic la mașina de spălat, pentru a economisi apă + energie.
  

Nu îl voi numi experiment eco pentru că acestea sunt mărunțișuri pe lângă lucrurile care contează cu adevărat.

Îmi urez succes și motivație cât încape!

Am un prieten Dan – unul din cei mai nebuni tipi pe care ii stiu. Cand l-am cunoscut – dupa o saptamana – aveam impresia ca il stiu de o vesnicie. Avea cate o gluma pregatita la fiecare replica de-a ta si era un zapacit si un non-conformist incurabil. Ii si ziceam “Dude, esti nebun la cap! Nu stiu ce-o sa ne facem cu tine ”. Asta fusese acum vreun an jumatate cand lucram in acelasi loc. De cand incepusem masterul nu ne mai vazusem, foarte rar il mai zaream pe mess si mai schimbam 2 vorbe. Saptamana trecuta, dimineata devreme, il vad pe mess, sar repede, ii dau un Buzz si il intreb de sanatate. Eram curios cu se ocupa, ce mai invarte. Reactia mea dupa ce i-am vazut raspunsul : priceless – acum lucreaza in armata.

Vlad, prieten din copilarie, ne stiam de mai bine de 10 ani, cand ne petreceam vacantele la bunici. Eu inca aveam intiparita in minte aceeasi impresie: Vlad cel mic, rotund si fluffy cu obraji rosii si mereu pus pe sotii. Ne-am intalnit in aceasta toamna, tot la bunici, dintr-o intamplare: e aproape cat mine, a pus muschi pe el, s-a inaltat, in prezent practica box profesionist in Bucuresti.

Na, mai ziceti si voi ceva  : )

• plimbarile pe vechiul Copou. Fie ele zile linistite, fie zile nebune incarcate de proiecte, licente, sesiune – Copoul era intotdeauana acolo, oferindu-ne un colt de liniste si ragaz pentru meditatie;
• cofetaria Bianca de pe Independentei;
• piesele din Sala Studio al Teatrului National – Cerere in Casatorie, Harold si Maude;
• mancarea de la cantina – mi-e dor de ciorba de legume si de parjoalele moldovenesti;
• linistea din cafeneaua Sage, din Fundatie, laptele cu scortisoara, ceaiul de fructe. Daca nu mergeam impreuna cu Bianca, atunci aveam brainstorming cu amicii din AIESEC. Sau ne intalneam cu vechi prieteni si stateam la povesti.
• in ciuda aglomeratiei si a fumului de gratare, ne placea la nebunie sa bem un vin fiert de Sarbatorile Iasului, in fata Halei Centrale;
• saorma la lipie, de la Warda, mancata in fata Facultatii de Medicina;
• patinoarul de pe Bucium. Iarna trecuta mi-am luat cea mai strasnica tranta, de la copilarie incoace.
• adunarile din Corso, cu dragii nostri colegi de master.

In decembrie ne intoarcem acasa pentru Craciun. Nu cred ca voi avea destul timp incat sa le reincerc pe toate, de dragurilor vremurilor de demult, dar tot imi promit sa tragem o fuga sa bem o cafea pe Copou, sa ne reintalnim prietenii la un ceai in Sage, sa ciocnim un pahar de vin pentru vremurile frumoase ale studentiei.

Multumesc AIESEC!