Ski in Austria (Semmering – Stuhleck)

Pentru că mi-am promis ca măcar o dată la 2 săptămâni să experimentez ceva cu totul nou și pentru că era păcat să ratăm toată zăpada căzută în cursul săptămânii, ne-am făcut temele din timp și sâmbătă dimineață, am purces spre munții înzăpeziți, în stațiunea Stuhleck (regiunea Semmering), aflată la 100km distanță de Vienna. Ar mai fi fost alternativa stațiunii Hochkar, însă fiind la vreo 170 km distanță, ar fi însemnat durată dublă până la destinație + bonus, trezit de cu zori la 5 dimineața. Poate cu o altă ocazie, cine știe ..

Stuhleck
sursa foto: stuhleck.com

Pentru rezervări + transport, operațiunea este destul de simplă. Noi am procedat în felul următor: rezervările aici -pachetul de o zi, Bus zum Schnee – Tagesfahrten: transport cu autobuzul dus-întors, ski card inclus. Plecarea se face la 8:00 am, din Erdberg Straße 200a (stația de metrou – U3) (Vienna International Bus Terminal), întorsul la 4:30 pm. Componența lotului: Dani, schior amator, profesionist în devenire (mai aveți ceva de așteptat!), Dorin (amator de senzații tari, visează ski, practică ski, mănâncă ski) plus încă 3 trainee AIESEC din Vienna.

Booon. Ajungem. Următorul pas: închirierea echipamentului. La baza pârtiei există 2 centre de închiriere dacă nu mă înșel. Vă avertizez că durează ceva. Fiind foarte aglomerat (era 9.30 !?) până am cerut o pereche de clăpari, până i-am schimbat (îmi erau mici cei cu mărimea 45 :) ), până mi-am luat și schiurile, plătit, lăsat carte identitate – garanție, a durat în jur de o oră. Ah, să nu uit. Au și cameră de stocare + vestiar, în cazul în care nu vreți să urcați până în vârf cu rucsacul sau haine în plus. O listă cu prețurile de închiriere găsiți aici. Eu cel puțin, am plătit – clăpari+schiuri+bețe/1zi=28.50€.

Urmează bineînțeles distracția în sine. Să nu îî zicem schiat că mă flatez :) ) Încercarea de a schia. Nemaipomenită experiență! Durează bineînțeles ceva timp până vă obișnuiți cu senzația de a avea gleznele înțepenite & foarte rigide și de a începe să vă bazați mai mult pe forța genunchilor și echilibru. Nici nu mai țin minte de câte ori am ieșit în decor. Contează să îți găsești o porțiune de pârtie de dificultate scăzută, unde să ai spațiu de manevră, și să începi treptat-treptat să schiezi, până câștigi încredere în tine și siguranță pe propriile picioare. Dorin era atât de fericit, mai avea puțin și levita. Ce mai, era în elementul său. Până mai dădeam o trântă de nămeți, mă ridicam și mă scuturam de zăpadă, el mai dădea un tur de munte. Oamenii în jurul meu pur și simplu vibrau de fericire, bucuroși de vremea extraordinar de faină și de calitatea pârtiei. A meritat! Soare, adrenalină, aer rece curat, munte. Cred că o sa mai încerc experiența asta, cel puțin încă o dată.

on our waywindysnoop dogSkieswith the cable carlet it snowone by onefrozen lakeDSC_0714DSC_0716advertising Colgate or Head?DSC_0705el comandante Iel comandante IIDSC_0708DSC_0701cold as iceDSC_0745DSC_0746Dj Project - Spune-mi tot ce vrei100% magicalpanoramic view from Bergstation Heißenelf (2)panoramic view from Bergstation Heißenelf (1)

poze extraordinare, ca de obicei, facute de Dorin foto slideshow

Închei aici, cu un paragraf à la Mastercard: “Ski card pentru o zi : 25Euro. Închiriere echipament schiat: 28Euro. Gustul unui Almdudler rece, admirând peisajul, la 1300m : PRICELESS!

quicklinks: Stuhleck webcam, Stuhleck – hartă, vedere panoramică

This entry was posted in Note de călătorie, Viața mea în Viena and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>